jardin des merveilles*

nimic nu imi place mai mult ca atunci cand, in incercarea de a intra in intimitatea unui loc nou, ma dezlantui in paienjenisul strazilor, ce-si dau mana si ma poarta dupa propria lor vointa spre puncte nedefinite. asa s-a intamplat si in acea dimineata prematura de octombrie, cand, dintre cladirile cuminti, seculare, perfect incadrate intr-un plan urbanistic al bunului gust, mi s-a descoperit Jardin du Luxembourg.

la gura dispre rue august comte, cum intri dinspre avenue de l’Observatoire, o poarta mica, digerata de rugina nobila, vegheaza trecerea dintre doua taramuri. printre copacii coafati recent si pictati in stilul impresionist de l’été indien, se aud gemete si miroase ispititor a crêpe au chocolat.

confuzie. excitatie. visare. pofta. nerabdare. si alte o mie de stari imi ating terminatiile nervoase. ma avant. o dulce plutire ce rascoleste polenul pietrelor. un covor virgin, nederanjat parca de peste 300 de ani. si primul semn ca nimeni din cei intrati nu mai pleaca.

adolescenti intarziati si ritualurile lor de imperechere. femei care nasc fluturi. spectacolul copiilor fugiti de la cirque du soleil. coltul studentilor de la sorbona, alungati din cartierul latin de turistii infometati. clubul rebusistilor. al celor obsedati de un bronz perfect. al bunicelor. si bunicilor. al victimelor ultimei mode. clovnii si gelateriile lor ambulante. fantani cu pesti pisica, nuferi albi si banuti galbeni, implinitori de dorinte. Chopin. Stendhal. Montesquieu.Baudelaire. Delacroix. deasupra tuturor, veghind ca o amfitrioana, din spatele peretilor captusiti in stil florentin ai palatului Luxembourg, insasi Maria de Medicis.

toti sfidand parca balciul desertaciunilor lui Thackeray.

ah, si Berlioz canta.

*acest text este o alegorie. orice neasemanare cu realitatea este doar urmarea lipsei unei culturi imaginare elementare