am cerut in schimb sa ma vad. sa-mi vad partea intunecata a fiintei. nu metaforic. nu imaginativ. ci ca o fiinta vie ce este. ce respira si inspira odata cu mine. care se hraneste cu voracitate din mine. cu ochii ei negrii ca pucioasa, cu zambetul cultivat, cu parul perfect, ca intr-o reclama ce nu tine seama de sezon, cu dintii albiti scrasnind in surdina, cu haine imaculate cumparate in ajun de la galeriile lafayette, cu miros vag ce aduce a magnolie. sau chimion. sau mosc. sau lemn chinezesc. cu amprentele patate ispititor de cerneala, cu degetele mereu inclestate in propria carne, cu sangele inghetat in vene. impunatoare. voluptoasa. aparent tacuta.
ma pazeste in umbra. mereu cu replicile pe varful ascutit al limbii. gata sa ma apere ca o mama. ce? va asteptati sa fie hidoasa? daca asta credeti, o faceti sa zambeasca.
anul acesta, de ziua mea, mi-am dorit sa ma descopar. pe mine insami - ma - m. la acuzativ. sa-mi vad firea bastarda, orfana, marginalizata toate celelalte 364 zile din an. sa ma vad. sa ma mahnesc. sa ma indrept.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu