moi et daniel martin

l-am cunoscut pe Daniel Martin in urma cu sapte ani. statea sarmant pe un raft cocosat al anticariatului de la universitate. m-a costat cat un latte macchiato de la snack attack. 732 de pagini, in stare buna, editura univers, 1984, cum ar fi clasificat-o cel mai marunt dintre bisnitarii de carti. cu putin prea mult praf de noptiera si cu pistrui pe coperta, semn ca cineva si-a varsat carafa cu vise pe ea, am constat eu chitibusara din fire cum sunt.

mi-a luat doua zile sa o citesc si apoi am dat-o mai departe, fara zgarcenie. nu am mai recuperat-o nici astazi.

vorbeam cu Madalina* zilele trecute despre amintiri, principii de profesionalism, maturizare, social media si carti, si astazi m-am decis sa-l recitesc pe fowles.

am in maini o editie polirom, revizuita, datata 1994, imprumutata. am luat-o usor, pedant, de la coperta,la descrierea CIP a Bibliotecii Nationale a Romaniei, la codul ISBN, la traducatori si la biobrafia superficiala a englezului. la pagina cinci, lafaindu-se singura pe 143 x 227 mm de coala alba, de calitate indoielnica, era urmatoarea afirmatie:

“criza consta tocmai in faptul ca ceea ce e vechi moare, iar noul nu se poate naste; in acest interregn se dezvolta o mare varietare de simptome morbide” – Antonio Gramsci, Caiete din Inchisoare

desi nu aveam alte asteptari decat reeditarea sentimentului originar, de bine, am experimentat un moment de iluminare launtrica. cum de care? stii si tu prea bine. ca atunci cand te macina ceva imposibil de materializat in cuvinte. ceva care, chiar odata rostit, ar parea atat de banal pentru ca oricum cineva a zis-o cu mult inaintea ta si cu mult mai bine decat tine.

*Madalina Balasescu, profesor si prieten